Ovidiu Baron

Ovidiu Baron s-a născut în 1976 la Râmnicu-Vâlcea, a absolvit Facultatea de Litere la Sibiu, urmată de Studii Aprofundate tot acolo și un doctorat în literatură comparată la Universitatea din Nice. După câțiva ani de profesorat, se reorientează către o carieră muzeală, lucrând la Muzeul ASTRA pe diferite posturi, cu responsabilități în marketing, educație, cercetare, devenind director de departament și ulterior director general adjunct.

Debut editorial cu volumul de proză scurtă „Nedumeriri”, editura InfoArtMedia, 2009, recompensat cu Premiul pentru debut al filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor.

În 2020 ⁠a publicat un prim volum de poeme, „liniștea de suprafață”, la editura TracusArte, urmat, în 2022, de „pâinea uriașilor”, la Casa de pariuri literare, de „siluete oarbe dansează” la Editura Muzeului Național Brukenthal, în 2023, și de „Promesses”, la Nombre7 Éditions, în 2024.

În 2022 a publicat „Cărarea ocolită”, care inaugurează, la editura ASTRA Museum, seria „Poveștile Dumbrăvii Sibiului”. Apărute individual ca povești ilustrate, textele din această serie au fost reunite în prima parte a volumului „Pădurea cu case”, apărut în 2025 la Editura pentru Artă și Literatură, editură care i-a publicat și primul roman, „Zăpadă pe umerii Adelinei”, în 2024.

Recenzii, studii și articole pe teme literare sau etnografice, precum și proze sau grupaje de poezie i⁠-⁠au apărut, de⁠-⁠a lungul timpului, în „Transilvania”, «Euphorion”, „România literară”, „Pro Saeculum”, „Viața Românească”, „Ficțiunea”, „Caiete silvane”, „Planeta Babel” ș.a.

A publicat studii pe teme etno-muzeale în periodice de specialitate, precum și în volume colective, sub egida editurii ASTRA Museum. Împreună cu artistul plastic Andrea Bernath a lansat proiectul expozițional ASTRA Poetic. Escape Bridge, al cărui concept este prezentat în volumul „inimi fără corp”.