Ioan BARBU

Ioan BARBU

21 noiembrie 2019 Membri 0

Naștere:  15 mai 1938

Comuna CORBU – Județul OLT

ROMANIA

Ocupația: Profesor de limba și literatura română; profesor de istoria,  jurnalist,  scriitor


Ioan Barbu
, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, Membru de Onoare al Asociației Scriitorilor Români din Canada și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Este Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea și al comunei natale, Corbu – Olt.

Ioan Barbu este absolvent al Universității București, Facultatea de Filologie, secția Română – Istorie și al Cursului postuniversitar de Jurnalism, cu durata de un an.

Este căsătorit, soția sa Barbu (fostă Răduță) Silvia, este înstitutoare, absolventă a Institutului Pedagogic  din București. Au doi fii: Leonid Florian (cu dublă cetățenie – română și americană; locuiește în Florida – SUA, este profesor universitar) și Sorin Alexandru, jurnalist, director general al cotidianului „Curierul de Vâlcea” (locuiește în Rm. Vâlcea); ambii au copii.

Ioan Barbu are  domiciliul în municipiul Râmnicu Vâlcea. Adresă mail:  ioanbarbucorbu@gmail.com

Debut în anul 1986, în volumul colectiv „Călătorie spre izvoare”,  Editura Eminescu.

Este  un apreciat prozator român;  scrie romane, proză scurtă, reportaje, eseuri, memorialistică, articole de atitudine. A  publicat în diferite  ziare și reviste din România și de peste hotare: Orizont, Flacăra, Contemporanul, Curierul de Vâlcea, Făclia de Cluj, Curierul literar și artistic, Gând Românesc, Bucureștiul literar și artistic, Apollon (Urziceni – Ialomița), Vatra veche, Cervantes (Satu Mare), Scrisul Românesc, Ramuri, Orașul (Cluj-Napoca), Foaia Românească (Gyula – Ungaria), Gând Românesc, Destine Literare (Montreal – Canada), Memoria Oltului și Romanațiului, OltArt, Rotonda valahă etc.

Este autorul a peste patruzeci de cărți. Între anii 1997 – 2004, a publicat  cinci volume monumentale – cun a scris critica la vremea respectivă – în ciclul „LUMINĂ NOUĂ”, despre parohiile ortodoxe românești din diaspora: Soarele Ortodoxiei (Austria și Germania), Vatra Românească sub trei episcopi (SUA și Canada), Franța Ortodoxă,  O floare cu 21 de petale (Ungaria) și Sub cerul Italiei. ÎPS Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania,  trecut la cele veșnice, poet, romancier, eseist și memorialist de excepție, scria despre ciclul Lumina Nouă: „Această  operă îl prezintă  pe Ioan Barbu drept unul dintre cei mai importanți și plini de ardoare reporteri și scriitori ai Ortodoxiei contemporane și ai civilizației noastre.”

 În introducerea la volumul „Sub cerul Italiei. Ortodoxia românească și cauza ecumenică”, regretatul prof. univ. dr. George Lăzărescu scria, între altele: „Împătimitul nostru compatriot, scriitorul Ioan Barbu  a luat cu­­­­noş­tinţă prin su­­­­flul direct cu vestigiile romane – și nu prin cotloa­nele arhivelor –  sau prin pipăirea cu ochii, mintea şi inima a tuturor monumentelor, care îi evocau amin­tiri străbune, pro­vo­catoare de adevărat extaz, mistico-istoric. Şi nu mică i-a fost emoţia...”

Ioan Barbu este autorul amplei fresce „MOARTEA  ROȘIE”, aflată în desfășurare.  Până în prezent au apărut romanele: „Duba din noapte” (ediția I, în 2008, la Editura Scrisul Românesc, din Craiova; ediția a II-a, în 2013, la Editura Tipo Moldova, din Iași); Clopote în lacrimi” (Editura eLiteratura, București, octombrie 2013; ediția a II-a la Editura Antim Ivireanul, în 2016);  „Vulturul albastru” (prima ediție a apărut în mai 2013, la Editura Antim Ivireanul, iar ediția a doua, revăzută și adăugită, în limbile română și italiană (traducere: Laura Preda-Ștefan, din Torino), a apărut sub egida editurii canadiene Destine Literare (noiembrie 2013).  În curs de elaborare, romanele: „Călugărul de la Sâmbăta”, „În fața glonțului”, „Morminte sub ape” și „Sindromul Iuda”.

  Alte cărți publicate de scriitorul Ioan Barbu: „Memoria nu arde” și „Cazul Mandel” (coautor, Gh. Smeoreanu), „Franța – Km 0”, „Îngerii emigrației”, „Drumul spre Bruxelles” (două  ediții, publicate în 2005 și 2006 – ambele  în română și în franceză, traducere Jean-Yves Conrad, publicate la editurile Conphys și SemnE, precum  și la Éditions Langues et Cultures Européennes, din Franța); „Fericiți să ucidă” (roman), „Italia, pământul de-acasă”. Volumul a fost tradus de J. Cesca – Rachinoiu  (Recanati – Italia), publicat în limba italiană sub titlul: „Italia – terra di casa mia”, Editura Conphys (2010),  În revista „Cultura e Prospettive”   (Nr. 10,  din Ianuarie-Martie 2011), poetul și criticul literar Giuseppe Manitta, redactor șef al publicației, scria, la începutul amplului său studiu intitulat: „Un raport cultural ideal între  Italia și România”: „Trecutul nu e mort. Nu există nimic mort în natură. Totul e organic și viu; întreaga lume pare a fi un organism viu. Cu acest epigraf din Paracelso, se deschide volumul lui Ioan Barbu, jurnalist și scriitor român. Expresia este emblematică pentru concepția vieții și viziunea contemporană a unei societăți, cea română, care vrea să se alăture Europei după ani de izolare, în redescoperirea trecutului și rădăcinilor romane  comune. Acesta este firul logic al întregii lucrări a lui Ioan Barbu, care, din punct de vedere cultural, leagă cele două realități, mai cu seamă dacă se are în vedere raportul Giacomo Leopardi – Mihai Eminescu: cei doi mari poeți din epoca romantică, unul italian și celalalt român.  Asta pentru a lega prezentul și trecutul recent cu lumea romană.”

A mai publicat volumele:  „Bazar sentimental”, „Bâlciul cu amintiri”, „Îmblânzitorii de ape”, „Un oraș pe Lună”, „Centrul lumii”, „Constelația dalmată” (cu ilustrațiile reputatului pictor și sculptor Doru Drăgușin), „Călătorie la izvoare” (publicistică și eseu contemporan, Opera Omnia – Editura Tipo Moldova), „Fântâna albă” (proză scurtă, Opera Omnia – Editura Tipo Moldova), „Lauri pentru aleșii mei” (patru ediții), „Diavolul și stewardesa” (povestiri, cu ilustrații ale unui alt reputat pictor bucureștean, Tudor Meiloiu), „Povestiri despre Maia” (carte de colorat pentru copii), „Răpirea sângerândă” (povestiri), „Grota vameșului”, și altele.

În noiembrie 2012, a publicat în limba italiană un amplu studiu despre similitudinile dintre poeții Eminescu și Leopardi și operele lor, intitulat „Nel favoloso mondo leopardiano”, cu o prefață semnată de poetul și criticul literar Giuseppe Manitta (volumul a fost tipărit sub sigla  Editurii  Il Convivio, din Castiglione di Sicilia).  „Întoarcere la izvoare”, volum apărut în 2014, premiat de Editura Inspirescu (Satu Mare), sub egida căreia a fost editat și tipărit. A publicat un volum de eseuri politice, „Covrigul din  coada câinelui”,  precum și „Arborele de apă” (Cartea Dunării).

În 2015, scriitorului Ioan Barbu i-a apărut volumul de proze scurte  „Regimentul Alb” sub sigla  Editurii Destine Literare, din Canada, cu un Cuvânt înaintge semnat de criticul și istoricul literar prof. univ. dr Cornel Moraru (Tg. Mureș). Ediția a doua, revizuită și complectată cu texte noi, a apărut la Editura Antim Ivireanul (în septembrie 2018), volumul fiind prezentat la inaugurarea Centrului Cultural Româno-German „Dumitru Dorin Prunariu” din Nürenberg – Germania, la începutul lunii octombrie 2018. Despre prima ediție a cărții, reputatul scriitor Ion  Nete, din Miercurea Ciuc,  scrie, între altele: „Cartea prozatorului Ioan Barbu nu este pusă întâmplător sub semnul unei metafore. Fapt sesizat de reputatul critic Cornel Moraru care, în Cuvânt înainte, de la bun început semnalează, cu subtilitate, harul autorului de a-și surprinde cititorii cu un incitant volum de proză scurtă („REGIMENTUL ALB”) „redactat parcă pe nerăsuflate, într-o paletă largă de formule narative sau descriptive, totul extrem de concentrat, reproducând, în subtext, ritmul trepidant al unei existențe…”

Ilustrația volumului „Regimentul Alb” aparține tot unui reputat profesor universitar, Joan Panisello Chavarria, din Spania (născut în localitatea Isus Baix Ebre, în 1944). Joan Panisello este considerat pe plan internațional unul dintre cei mai de seamă artiști plastici ai timpului nostru în domeniul ceramicii, atât pentru originalitatea formelor sale, cât și prin  colorația variată a pieselor. Este membru al Academiei Internaționale de Ceramică din Geneva. „Regimentul Alb” / „El Regimiento Blanco” s-a bucurat de aprecieri atât în România, cât și în Spania (ediția tradusă de Gabriele Banu) la lansările organizate în orașele  Torredembarra, Barcelona, Tortosa, Tarragona, Castellon de la Plarna, Madrid,  Alcalá de Henares şi Parla.

Cărțile lui Ioan Barbu au fost prezentate la târgurile și saloanele internaționale de carte din Frankfurt pe Main,  Paris (Salon du livre), Greasque și Saint-Avold (Franța), Torino, Montreal, în România, la Craiova, Iași, Brașov, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea și București (Târgurile Internaționale de Carte Gaudeamus și BookFest). Autorul a prezentat personal cărți ale sale în cadrul unor reuniuni culturale organizate în diverse orașe ale lumii: WashingtonDC, (Alexandria), Chicago, Miami, Miramar, Detroit, Cleveland, Merrillville, Ottawa, Hamilton, London, Toronto,  Montreal, Bruxelles, Anvers, Paris, Marsilia, Salzburg, Regensburg, Köln, Nürnberg,  Offenbah/ Main, Offenburg, Gummersbach,  Barcelona,  Tortosa, Tarragona, Castellon de la Plana, Torredembarra,  Budapesta,  Gyula (Jula), Roma, Padova, Torino, Milano, Civitavecchia, Verona, Brescia, Recanati, Ancona, Macerata ș.a.

Scriitorul Ioan Barbu desfășoară o bogată activitate în presa literară din România și Canada. Este Senior editor în colectivele de redacție ale revistelor „Destine Literare” (Montreal, Canada) și „Arena literară” (București), face parte din colectivele de redacție ale publicațiilor literare „Cervantes” (Satu Mare) „Bucureștiul literar și artistic”, „Gând Românesc” (Alba Iulia).

A primit diferite distanții și premii literare, între care: Premiul de Excelență și Diplma de Onoare ale Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, Medalia Omagială a Fundației Europene Titulescu, Medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe din Republica Moldova, Premiul Internațional „La Ginestra” și Diploma de Ambasador cultural, ambele atribuite de Centrul Mondial de Poezie și Cultură „Giacomo Leopardi” din Recanati – Italia ș.a.

Scriitorul Ioan Barbu este un reputat constructor de publicații. A fost fondator (redactor șef) al  primului cotidian particular, independent din România postcomunistă: „Curierul de Vâlcea”. Primul număr a apărut la 22  ianuarie 1990, ziar care ființează și în prezent. În fiecare an, în luna ianuarie, se organizează, împreună cu colaboratorii ziarului,  manifestări omagiale sub genericul Zilele Curierul de Vâlcea, care se încheie cu Gala premiilor „Curierul de Vâlcea” (literatură, muzică, arte plastice și Marele premiu pentru Cultură). În ianuarie 2018, s-a aniversat 29 de ani de la fondarea ziarului.

A fondat, de asemenea; „Curierul literar și artistic” pentru românii de pretutindeni – Supliment de cultură al cotidianului „Curierul de Vâlcea” și, împreună cu scriitorul Ioan Radu Văcărescu,  începând din aprilie 2016, editează publicația literară „Rotonda valahă” –  revistă trimestrială de Literatură, Artă și Civilizație.

Ioan Barbu este directorul Editurii „Antim Ivireanul” (în vara anului 2018 a aniversat un sfert de secol de la înființare) și președinte-fondator al Asociației Culturale „Curierul de Vâlcea” – ACCV, ambele cu arii de activitate în România și peste hotare. În colaborare cu Arhiepiscopia Râmnicului și Filiala Sibiu a USR, din 2011 organizează, anual,  în luna mai, pe parcursul unei săptămâni, Salonul Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, aflat la a IX-a ediție (președinte de onoare al Salonului – acad. Mihai Cimpoi (Chișinău), iar președinte executiv, prof. Ioan Barbu). Au participat, ca invitați, la edițiile de până acum reputați scriitori, artiști plastici, soliști vocali și instrumentiști din România și de peste hotare. Dintre personalitățile de cultură de peste hotare amintim: Carmen Daniela, compozitoare și pianistă (Germania0; scriitorii Lidia Grosu, Maria Șalaru, Valeriu Matei, Mihai Cimpoi și Vasile Căpățână (R. Moldova),  Vasile Tărâțeanu (Ucraina), Jean-Yves Conrad (Franța). Jesus Avila Granados (Spania), Alex Citizen (Canada), pictorul-ceramist Juan Panisello  Chevaria (Spania), actorul Sandu Cupcea (R. Moldova), pictorița Laura Preda (Italia), jurnalistul Iury Dutza (Spania) ș. a.

Cu prilejul manifestărilor respective , s-a  atribuit, anual, Trofeul „Cerurile Oltului” unor reputați oameni de cultură din țară și de peste hotare. Tot în luna mai, scriitorul Ioan Barbu, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, organizează – în fiecare an, începând din 2014 – „Festivalul Cărții la Râmnic”, fiind invitate edituri din țară și de peste hotare. Președinte de onoare al Festivalului Cărții la Râmnic este acad. Vasile Tărâțeanu, scriitor și publicist din Cernăuți (Ucraina).

În ultimii ani, scriitorul Ioan Barbu a donat mii de cărți unor biblioteci din țară (Biblioteca Națională a României, bibliotecilor județene și municipale din Pitești, Alexandria, Cluj, Slatina, Vâlcea, Drăgășani; Roșiori de Vede, unor biblioteci comunale (Corbu – Olt, Prundeni și Budești – Vâlcea, Domnești – Argeș) , precum și unora de peste hotare: Biblioteca Națională a Franței – Secția Limba română, Biblioteca Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, Biblioteca Liceului Românesc „N. Bălcescu” din Gyula  și Biblioteca Școlii de Educatoare din Szeged (Ungaria),  Biblioteca Centrului Mondial de Poezie din Recanati – Italia, bibliotecilor din orașele Torredembarra, Barcelona, Castellon de la Plarna, Parma (Spania),  Biblioteca „Ion Minulescu” a Centrului Cultural Româno-German „Dumitru Dorin Prunariu”  din Nȕrnberg ș. a.

 

 

PRO MEMORIA

 

DESPRE IOAN BARBU ȘI CĂRȚILE SALE

(Selecție)

 

  • „Prozator, eseist, cronicar şi jurnalist, Ioan Barbu Delavâlcea este o enciclopedie de frumuseţi şi miresme, cum şi de lacrimi sfârâind lângă candela vremuirii unui trecut aspru şi colţuros.”(Mihai Antonescu)
  • „Ioan Barbu este un nume de prestigiu în conștiința contemporană.” (Maria Diana Popescu)
  • „De ani buni, adică de-o viaţă, Ioan Barbu asta face: caută lumina, o captează în oglinzile sufletului său şi apoi o revarsă generos peste lume şi peste oameni, în cărțile sale.” (Doru Moţoc)
  • „Ioan Barbu a izbutit să străbată continentul şi să vină în pământul lui Voltaire spre a dărui cărţile sale celor care, deşi nu au în dicţionare cuvântul dor trăiesc intensitatea unei puternice iubiri umane.” (Ion Andreiță)
  • „Ioan Barbu este nu numai un fin scriitor şi jurnalist consacrat prin numeroase publicaţii, ci înainte de toate este un om de credinţă, un ortodox de mare echilibru sufletesc, iubitor nepătimaş al Bisericii şi Neamului său.” (Î.P.S. Mitropolit dr. Serafim Joantă – Germania)
  • „Cartea lui Ioan Barbu, O floare cu 21 de petale, e vie, pentru că vii sunt toate în ea. Chiar şi isprăvile trecutelor vremi sunt vii, pentru că sunt înfăţişate aşa cum amintirile celor de azi le-au scos la iveală. (…) E scris mult în carte şi e scris bine.” (P.S. Episcop dr. Sofronie Drincec)
  • „Ioan Barbu este un apreciat scriitor şi publicist. Masivele sale volume din ciclul Lumină Nouă îl pre­zintă drept unul dintre cei mai importanţi şi plini de ar­doare reporteri şi scriitori ai Ortodoxiei contem­porane şi ai civilizaţiei noastre.” (ÎPS Mitropolit dr. Bartolomeu Valeriu Anania)
  • „Ioan Barbu este autorul a cinci volume monu­mentale dedicate Bisericii Ortodoxe Române, la ea acasă şi în Lume – volume închinate vieţii creştine, precum şi reconcilierii spirituale, europene, după căderea Cortinei de Fier şi a Zidului Berlinului. Sunt acestea opere înteme­ie­toare, dând seama asupra unei Noi Morale Creştine, azi, la românii de pretutindeni.” (Constantin Zărnescu)
  • „Ioan Barbu face parte din acea specie scrii­tori­cească – rară la noi, acum pe cale de dispariţie – animată de ambiţia de a se exersa în varii şi multiple genuri lite­rare şi publicistic.” (Ilie Purcaru)
  • „… nenea Ioan Barbu este ca un viciu: după ce te-ai obișnuit cu el, nu-l mai lași. Însuși apelativul cu care a ajuns să fie desemnat vorbește de la sine, fiindcă ia să vedem: în afară de nenea Iancu și de nenea Barbu, mai știți voi în toată literatura română vreun nene.”(Emil Lungeanu)
  • „Scriitorul Ioan Barbu își convoacă din când în când cititorii, numeroși și avizați, pentru a le propune prin cărțile sale subiecte diverse, în mod constant interesante și atractive.” (Neagu Udroiu)
  • „O viață de om pusă în slujba condeiului. (…) În volumele lui Ioan Barbu au fost turnate  fie experienţe personale, fie lumi imaginare.” (Florentin Popescu) •„Vorbind despre scriitorul, omul de cultură Ioan Barbu  de la Vâlcea, ne referim la o viaţă de muncă asiduă, cu îmbelşugate rezultate.” (Eliza Roha)
  • „Scrisul prozatorului Ioan Barbu, nimbat de firescul simplității și al unui har aparte, pare a toarce firul din caierul unei povești, pe care caută să o întregească, pentru a o alipi Hronicului păstrător de tradiții.” (Ion Nete)
  • „Prin opiniile exprimate și prin inteligența provocării lansate de Ioan Barbu, Drumul spre Bruxelles este o veritabilă invitație la reflecție profundă asupra Europei și exigențelor sale” (George Astaloș)
  • Scriitorul și jurnalistul IOAN BARBU este o personalitate marcantă a culturii, literaturii şi – deopotrivă – a ziaristicii româneşti şi nu numai, întrucât numele său este bine cunoscut într-o serie de ţări din Europa (Italia, Franța, Germania, Austria, Olanda, Spania, Belgia, Luxemburg, Ungaria), în Canada și Statele Unite ale Americii, în toate cele trei postúri menţionate Ioan Barbu este un a ambasador al culturii şi literaturii române în lume. În plus, ca director al Editurii „Antim Ivireanul”, pe care a înfiinţat-o în iulie 1993, Domnia Sa fiind şi un apreciat editor, descoperitor şi promotor de talente, în țară și în comunitățile românești de dincolo de granițele României. (Ion Soare)
  • UN ORAŞ PE LUNĂ, iată titlul cărţii,i (de fapt una potrivită pentru buzunarul sufletului), dând expresie unui adevărat exerciţiu de virtuozitate, izbutit de prozatorul  IOAN BARBU, cel dăruit, din plin, cu harul scrisului.
  • Printr-o alchimie proprie, amestecul imaginarului cu realul se preface, în creuzetul talentului său într-o scriitură incitantă, surprinzătoare, chiar, prin greutatea semnificaţiilor pe care le trezeşte. O carte mică (prin pagini), dar mare prin spirit încât, pe drept, i se cuvine unul dintre rafturile bibliotecii, dar care anume urmând să decidă cititorul, nu înainte de a se elibera din captivitatea mrejelor porno-sexo-senzaţionalului, mai ameninţătoare decât apele potopului…

Accederea în universul din UN ORAŞ PE LUNĂ implică, sine qua non, sentimentul, starea de graţie prin care cititorul se identifică, rezonând ca părtaş al lumii noi create, în

trăirile, frământările, dramele şi tragismul ei existenţial. Fiecare dintre proze are o explozie interioară, punctând clipe ce rămân pentru eternitate, după nişte acumulări desenate cu măiestrie, în firescul lor, astfel încât cititorul să aibă impresia că drama se desfăşoară sub ochii lui. Exemplară, în acest sens, fiind FÂNTÂNA ALBÂ (care putea fi un titlu şi mai potrivit pentru carte) cu o intrare abruptă, captând, volens-nolens, atenţia: Pământul încă se mişcă… Semnalarea stării prevestitoare că se întâmplă ceva ciudat, nu te poate lăsa indiferent şi, după ce ajungi la primul strigăt  „–Daţi-mi aer!…” , nu îţi mai rămâne decât o singură cale şi anume să duci lectura până la capăt, după care gândurile caută să răspundă neaşteptatei provocări a subtilei invenţii literare care face să dăinuie una din numeroasele fapte abominabile ale istoriei. Peste care anii se aştern în zadar, neizbutind să şteargă sau oblonească  acel loc însângerat, din adâncul căruia voci nevinovate răzbat la suprafaţă să strige după aer, după o gură de aer, măcar, sperând că le va ajunge să iasă…  Și aici e punctul sensibil al prozei, pentru că acei morţi, având vina de a se fi lăsat amăgiţi de zvonul înşelător că, pentru scurt timp, graniţa stă deschisă, cât ar putea să treacă şi ei, ştiut că ar fi o zădărnicie ieşirea lor din pământ, oricâte forţe supranaturale s-ar conjuga, ei n-ar avea decât să sfârşească prin a fi împuşcaţi pentru a doua oară… Este insinuat, cel puţin aşa îmi place mie să cred, sentimentul apartenenţei unui neam la neputinţă, atmosfera atât de apăsătoare fiind transferată într-o altă ramă prin prezenţa kafki-ană a omului cu servieta plină cu porţii de aer. Ar fi o explicaţie că, pământul încă se mai mişcă… Deşi, în zadar, pentru că nu poate face mai mult decât să păstreze o rană vie care nu va fi răzbunată niciodată.. (Ion Nete)

  • Înainte de a spune ceva despre prozatorul Ioan Barbu mă văd obligat să parafrazez  maxima lui Quintilian  referitoare la faptul că, de regulă, se scrie spre a povesti și nu pentru a dovedi ceva. Ei bine, prozele reunite  în diferite volume, demonstrează exact contrariul și anume că Ioan Barbu  se înscrie între acei autori care nu concep scrisul decât pentru a lămuri, întări sau reîmprospăta dovezi.(…) Cred, cu toată convingerea că, pilduitoarea sa implicare în urmărirea elucidării faptului asupra căruia își focalizează atenția, i-a amprentat stilul specific, imprimându-i acea subtilitate, pe cât de atractivă pe atât de incitantă, dându-i cititorului impresia că, prin pagina parcursă, s-ar afla la granița dintre real și ireal, modalitate care îl singularizează între confrații săi prozatori. Accentuez, pentru a fi mai explicit, că Ioan Barbu scrie, aparent, cu o simplitate și acuratețe duse la desăvârșire, impunându-i cititorului captivat de eveniment să trăiască, pe de o parte, ca și cum s-ar află în adevărata realitate a întâmplării, oricât ar fi ea de îndepărtată în trecut, iar, pe de altă parte – , și reușita în acest sens, se cuvine apreciată în mod deosebit – , și că odată intrat în acel timp, poate  chiar INTERVENI în desfășurarea întâmplărilor. Probabil că visul secret al autorului, imboldul care îl face să scrie, se află în simțământul acestei posibile și necesare MODIFICĂRI a întâmplării, pentru repunerea lucrurilor în matca lor firească. De aici, venind  acele trăsături care fac farmecul scrisului lui Ioan Barbu. Începând cu întinderea abilă a urzelii  în jurul locului, pentru a-i potența semnificația prin notații la amănunt. (…)

În întregul său, proza scrisă de Ioan Barbu are o aură de blândețe, cum trebuie să fi avut, pe vremuri, discursurile profeților (este și motivul pentru care am folosit drept titlu la aceste rânduri versul eminescian: „Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet”), pentru că și el are un suflet care nu-și îngăduie indiferența, dimpotrivă, își asumă cu tot curajul rostirea adevărului, despre oricare dintre faptele netrebnice ar fi vorba, petrecute cu sau fără voia noastră, în varii împrejurări ale istoriei.. (Ion Nete)

 

Scriitorul Ioan Barbu prezentat în

cărți de critică literară, dicționare și istorii ale literaturii

 

  1. Bibliografia istorică a României (Bibliographia Historica Romaniae). Volumul VIII 1989 – 1994. Autori: Felicia Hristodol, Gheorghe Hristodol (coordonator),  Stelian Mândruț, Simona Nicoară, Lucia Turc. Volum apărut sub egida Academiei Române, Institutul de Istorie Cluj-Napoca. București, Editura Academiei Române, 1996. La capitolul „România în cel de-al doilea război mondial 1941 – 1945”, la poziția 6001, pag. 211, este citată cartea „Memoria nu arde”  de Ioan Barbu  (în colab.), apărută la Cluj-Napoca, Editura DACIA, 1989.
  2. Județul Teleorman. Dicționar bibliografic. Cultură, artă, știință. Autor: Stan V. Cristea. Alexandria, Editura TELEORMANUL LIBER, 1996. Pag. 71.
  3. Râmnicu Vâlcea – Mica enciclopedie. Volumul II: Oameni cunoscuți ai Râmnicului contemporan. Autori: Ion Măldărescu și Emilian Frâncu.

Rm. Vâlcea, Editura Anton Pann, 2002. Pag. 12-13.

  1. Who’S Who în România. Ediție princeps 2002. București, Editura Pegasus Press, 2002. Pagina 40.
  2. Personalități române și faptele lor – 1950 – 2000. Volumul VIII. Autor: Constantin Toni Dârțu. Iași, Casa de Editură VENUS, 2004. Paginile

26 -34 (cu 3 fotografii ale autorului și 7 coperți ale unor cărți publicate).

  1. Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni. Autor: Stan V. Cristea. Editura ROCRISS, Alexandria, 2005. Pag. 48 (cu fotografie).
  2. O istorie a literaturii române de la origini până în prezent. Autor: Prof. univ. dr. Ion Rotaru., București. Editura Dacoromână, 2006 și ediția a II-a (2009), pp. 1165-1168.
  3. Enciclopedia personalităților din România. Enciclopedia biografică a femeilor și bărbaților contemporani cu carieră de succes din România.

Lucrare principală, ediția a III-a 2008. Fondator și editor Ralph Hübner. Editura Hübners Who is Who, Schweiz. Pagini 105-105 (cu fotografie).

  1. Viață, drumuri, litere… Autor: Ion Andreiță. Rm. Vâlcea, Editura Antim Ivireanul, 2010. „Duba din noapte” (pag. 339-340); „Ziua când înfloresc salcâmii” (pag. 526- 528).
  2. Dicționarul scriitorilor români de azi. Autori: Boris Crăciun și Daniela Crăciun – Costin. Iași, Editura PORȚILE ORIENTULUI, 2011. Pag. 44 (cu fotografie).
  3. Ab urbe conduita. De la Titus Liviu la Ioan Barbu. Autor: General maior(r), conf. univ. dr. Ilie Gorjan. Revista (online) ART-EMIS ACADEMY. Magazin literar-artistic și de opinie. Apare la Rm. Vâlcea. 11 octombrie 2011. www. Art-emis.ro/cronica-literara.
  4. Ioan Barbu – Bazar sentimental, Editura Conphis. Autoare: Maria Diana Popescu. Revista AGERO. Magazin cultural de opinie și informație. Apare online, la Stuttgart, în Germania. Articolul a apărut în aprilie 2011; agero-stuttgart.de, la poziția Cultură.
  5. Ioan Barbu, Italia terra di casa mia: un ideale raporto culturale tra Italia e Romania. Autor: Giuseppe Manitta. Revista „Cultura e Prospettive”, organo oficiale dell’Accademia Internazionale Il Convivio, 10, Gennaio – Marzo (februarie – martie) 2011.  Paginile  108 – 112. Revista apare în Italia, la Costiglione di Sicilia. Direttore editoriale: Angelo Manitta (Presidente). Caporedattore: Giuseppe Manitta, poeta e  critico letterario.
  6. Sfera publică și influența publicisticii critice. Autoare: Gabriela Rusu-Păsărin. Revista Scrisul Românesc, Serie Nouă. Anul IX, nr. 3(91) martie 2011. Pagina 30.  Revista apare la Craiova.
  7. Simbolistica locului și receptarea peisajului interior. Autoare: Gabriela Rusu-Păsărin. Revista Scrisul Românesc, Serie Nouă. Anul IX, nr. 10(98) octombrie 2011. Pagina 20.  Revista apare la Craiova.
  8. Bucureștiul literar și artistic. „O personalitate de tip renascentist”. Autor: Florentin Popescu (2013).
  9. Revistă care apare la Târgoviște. „Nenea Barbu de la Râmnicu-Vâlcea”. Autor: Florentin Popescu (2013).
  10. Ispitele identificării și creația. Ipostaze ale actului critic. Autoare: Gabriela Rusu-Păsărin, Editura Scrisul Românesc, Fundație – Editură, Craiova 2014; pagina 120.
  11. Am cunoscut câțiva contemporani. Autoare: Eliza Roha. Editura Betta, București 2014.
  12. Vatra Veche, Anul VI, Nr. 7 (67), Iulie 2014.  „Vulturul Albastru”, de Geo Constantinescu (pg. 32-33).
  13. Literatura de gradul trei. Autor: Emil Lungeanu. Editura Tipo Moldova, Iași 2015. „Bătăile inimii reluate cu încetinitorul” (pg. 32); „Nenea Barbu” (pg. 443).
  14. Întâmpinarea cărților  – echilibru și contraste, metamorfoze și metafore în cronici literare –  Autor: Aureliu Goci.  Editura BETTA, București 2015. „În variabilitatea vârstelor creatoare” (pg. 34).
  15. Luceafărul de dimineață, 12  (1066), decembrie 2015. „Sufletul din întâmplare”, de Mihai Antonescu (pg. 22).
  16. L’ Ebre. Revistă de cultură. Apare la Barcelona (Spania). Numero 712, din 13 nov. 2015. „Joan Panisello il-lustra el nou libre del romanès Ioan Barbu”. Autoare: Marina Pallas (pag. 45).
  17. Emil Lungeanu: „Literatura de gradul trei”, Editura Tipo Moldova, Opera Omnia  (pg. 32 și  443).
  18. Un Dicționar al Scriitorilor Români Contemporani, vol. III, Editura Tipo Moldova.

 

 

 

 

IOAN BARBU

Mărturisiri de credință

Definiţia sau emblema unui popor o dă, se ştie, cultura sa, întemeiată pe elementele lui de civilizaţie, de viaţă spirituală, de religie, de apetenţă pentru frumos şi bine şi de talentul de a făuri acest fru­mos şi bine. România are o cultură care poate dia­loga de la egal la egal cu toate culturile zise „mari” ale lumii. Îmi permit să repet ce-am decla­rat, cu câțiva ani în urmă, unui jur­na­list de la o publicaţie americană: „Cultura română este de mult o cultură europeană, decretată ca atare de cele mai luminate capete ale continentului. Un Dimitrie Cantemir sau un Hasdeu, ca exponenţi ai culturii române, discutau de la egal la egal cu exponenţii mari­lor culturi apusene, care le recu­noşteau cu sinceritate me­ritele. Cât priveşte creaţia noastră populară, folclo­rul, etnografia, ocupăm unul dintre primele locuri din lume atât prin bogăţia, diversitatea şi originalitatea aces­­tora, cât şi prin modul în care am ştiut şi am izbu­tit să le conservăm, aducându-le pure, nealterate, în circuitul de valori al prezentului. Sunt lucruri care în Europa şi în alte părţi ale lumii s-au pierdut, iar Eu­ropa şi lumea au nevoie de ele, dovadă interesul acut care există în prezent în multe părți ale globului faţă de tezaurul cultural şi spiritual al României.”

 

*

Reamintesc tuturor cape­telor luminate ale continentului nostru, care diriguiesc soarta sa din toate punctele de vedere (politic, economic, social, ju­ridic etc.), că poporul român, subliniez, POPORUL ROMÂN a făcut şi va face tot ce-i stă în putinţă pentru reaşe­zarea noastră, sub alte auspicii politice, într-o Europă în care ne aflăm şi ne-am aflat dintotdeauna, nu numai geografic, ci şi istoric. Să nu se ia în seamă prea mult situația deplorabilă  în care se află astăzi  România, care, sunt convins, este vremelnică. Şi din punctul de vedere al civilizaţiei – cu excepţia jumă­tăţii de secol în care ne-am aflat sub dictatura comunistă – suntem de mult europeni. O precizare: civilizaţia, ca şi cultura româ­nilor n-au stagnat în anii dictaturii ci, dimpotrivă, au înre­gistrat varii şi chiar multiple progrese. Aceste progrese, con­sem­nate de istorie, n-au fost ope­ra unei ideologii, ci a efortu­rilor, adesea dramatice, ale unui întreg popor.

Şi, acum, mă adresez direct unor țări occidentale, care încă se mai uită cu neîncredere spre România:  Europa nu şi-a plătit nici pe  departe datoriile faţă de țara mea, România. Mai are mult, foarte mult până să le achite. E drept, ne-a dat şi ne dă nişte bani, chiar sume importante, dar, n-aveţi grijă, o să-şi scoată cu vârf şi îndesat pârleala, chiar şi în ce pri­veşte „darurile” nerambursabile.

 

*

În prozele publicate de-a lungul anilor (blitzuri din realitate), eu nu despart inventivitatea de existența concretă. Poate tocmai de aceea, uneori, titlurile unor scriituri s-au născut mult mai anevoios decât textul. Nu întâmplător, la edițiile revăzute și adăugite, unele titluri le-am schimbat de câteva ori, până am găsit cea mai potrivită armonie a sensului  dintre real și imaginar.

Viața m-a purtat, în ultimele decenii, în numeroase locuri ale țării și din alte zări ale lumii. Am avut destul de multe tangențe de idei și de suflet cu oamenii pe care i-am întâlnit. Ascultându-le amintirile și pățaniile îndurate mi-am însușit, copleșit de emoție, trăiri  ale acestora, până într-acolo încât, nu o dată, m-am identificat cu ele.

Așadar, povestirile, ca și romanele pe care le-am publicat, sunt croite după întâmplări reale, unele petrecute sau auzite de mine, așa cum, la fel de firesc, sunt numeroase faptele care se revendică invenției literare, întemeiată însă pe realitatea cea de toate zilele. Ca scriitor, gândesc, poate nu numai eu, că îngemănarea acestora să fie una intimă, de structură, capabilă să-i confere prozei unitate, tensiune și fluență. Aceasta nu înseamnă că nu agreez și scriitura care fuge de realitate, trăind doar în imaginar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *